Medalie de Aur pentru Ciprian
În săptămâna 16-20 noiembrie 2015, la Craiova, s-a desfășurat Campionatul Național de Box pentru cadeți. La acest concurs au fost prezenți și câțiva sportivi vâlceni. Dintre aceștia îi amintim pe Dumitru Ciprian de la Școala Gimnazială ”Ioan Gh. Duca” și Mitiță Vasile, tineri pugiliști pregătiți de antrenorul Gheorghe Mugescu.
Ciprian Dumitru, legimtimat la Clubul Chimia a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la concursul de la Craiova devenind Campion Național. A câștigat trei meciuri și a ajuns în finală. În ultimul act, Ciprian a dat tocmai peste sportivul care l-a privat de medalia de aur la Cupa României: Tavi Dobre, din Călărași. Atunci, vâlceanul s-a considerat nedreptățit de decizia arbitrilor. Acum a avut șansa de a se revanșa. A profitat de ea, a boxat inteligent, iar la final s-a bucurat de rezultat. Astfel, Ciprian Dumitru a obținut titlul de campion național de cadeți pentru al doilea an consecutiv. În palmaresul acestuia se mai găsesc: o medalie de aur la Cupa României de anul trecut și una de argint obținută în acest an, dar și alte rezultate bune obținute la diferite competiții la care a luat parte. ”Ciprian este un copil foarte bun. Nu este susținut așa cum ar merita. El face box de doar doi ani și jumătate. A învățat multe în această perioadă. Este un băiat foarte ambițios, curajos, care nu renunță niciodată. La Craiova, a avut patru meciuri foarte grele, însă în niciunul dintre acestea nu s-a pus problema învingătorului. Le-a câștigat clar pe toate. În finală, a înțeles mesajul, a boxat tactic, în funcție de adversar și a avut câștig de cauză. Practic, în acest an l-a bătut de două ori pe sportivul din Călărași. Acum a obținut titlul național, după ce la Cupa României a ratat nemeritat medalia de aur.
Chiar dacă are oferte de la mai multe cluburi din țară, eu sper să se rezolve situația aici, la Vâlcea și să rămână alături de noi, pentru a ne continua munca împreună”, a declarat Gheorghe Mugescu, antrenorul campionului Ciprian Dumitru.
Colegii de clasă au apreciat rezultatul obținut de Ciprian, au observat însemnele de campion național ca pe un îndemn, ca pe un exemplu de urmat în viitor pentru fiecare dintre ei.
Profesorul de educație fizică, Silviu Grecu, conducerea școlii l-au felicitat pe noul campion național, au apreciat rezultatul, i-au dorit succes în continuare și, de ce nu, o medalie la Olimpiadă.
Felicitări Ciprian!